Istoricul localităţii

Ighiu-ul este o aşezare din judeţul Alba, pe malul de vest al Mureşului, la nord de Alba Iulia. Istoria din secolele XIII-XV al acestei aşezări este în strânsă legătură cu istoria coloniştilor germani sosiţi în Ardeal. Chiar şi izvoarele medievale pomenesc de această aşezare mai ales sub denumirea în limba germană şi locuită de germani începând din secolul al XIII-lea
După istoricul Iczkovits Emma Ighiul există deja ca aşezare până din secolul X-XI şi este probabil ca prima dată să fii fost populată de tribul Gyula din Ardeal, de comitele cetăţii sau chiar de episcopia Ardealului. Acest lucru este dovedit şi de supravieţuirea toponimului "Igen" - care ar proveni din cuvântul "igény - pretentie" - care nu a fost eliminată total de denumirea în limba germană.
Este clar însă că la începutul secolului al XIII-lea, mai precis în 1206 Crică-ul, Ighiu-ul (din comitatul Alba) şi Romosz-ul (din comitatul Hunedoara) mai precis populaţia săsească din acestea sub titulatura "primi hospites regni" au primit privilegii semnificative din partea regelui maghiar Andrei II. Conform actului, regele i-a scutit pe hospes -ii din Cricău, Ighiu şi Romosz de obligaţia de al găzdui şi ospăta pe voievod şi de la plata unor taxe (a collectarum [...] sint imunes pensione), pe care în alte situaţii saşii erau obligaţi să le plătească, de asemenea aceste aşezări au fost scutite de la îndatorirea grănicerească, fiind obligaţi să participe la lupte doar în cazul în care vor fi conduşi de insuşi regele în persoană. Privilegiile acordate celor trei localităţi au premers cu 18 ani Andreanum-ul emis la Sibiu pentru saşi, şi cu aceste privilegii libertatea acestora a fost din nou crescută pe parcursul secolului al XIII-lea.
Libertăţile coloniştilor din Ighiu au fost reînnoite de tânărul rege Ştefan în 1266 şi le-a donat un domeniu, şi anume pământul nefolosit al cetăţii în zona Gyomord (Gyumurd), care până atunci a aparţinut cetăţii Alba Iulia.
Deci în secolul al XIII-lea locuitorii germani ai Ighiului au savurat libertăţile şi privilegiile bazate pe dreptul hospes-ilor, păstrându-şi statutul de ţărani liberi. Deoarece factorul colonizator al germanilor a fost regele, acesta i-a pus pe germanii din Ighiu sub jurisdicţia cetăţii Kecskés şi astfel au dăinuit ca sate regeşti libere. Populaţia Ighiului număra conform unui act cu privire la zeciuială, din 1337, 257 de fumuri (gospodării) însemnând aproximativ 850 de locuitori.
În dezvoltarea Ighiului cu secolul al XV-lea a început o nouă etapă, şi putem spune că a reprezentat o decădere continuă. Între secolele XV-XVI Ighiul a oscilat între statutul de sat şi oppidum. În 1570 trei documente atestă existenţa Ighiului cu statut de târg. În 1715 a intrat din nou în proprietatea episcopiei catolice, ca mai apoi în 1751 să devină moştenire permanentă a episcopiei.
De-a lungul procesului pornit în secolul al XVII-lea şi accentuat în secolul al XVIII-lea oraşele şi târgurile au suferit mai multe schimbări. S-a întărit puterea comitatului şi astfel administraţia comităteacă a pătruns şi în oraşe. Târgurile au fost supuse ca şi oraşele libere presiunilor crescânde din partea nobililor.
Din punct de vedere demografic şi economic secolele XVI, XVII şi XVIII au adus pentru Ighiu schimbări defavorabile, deoarece în timpul războiului de 15 ani Ighiul a început să fie pustiit. A fost înregistrat episodul care spune că valonii lui Basta i-au aruncat pe locuitorii Ighiului refugiaţi pe înălţimile Piatra Craivii direct în prăpastie. Registrele parohiale reformate din 1658 amintesc de prăpădul adus de tătari în Ardeal, la nivel local Ighiul fiind ars din temelii. Tot aici apare o menţiune care spune că anul 1738 a fost unul de doliu în istoria Ighiu-ului deoarece târgul a fost pustiit de pesta, numărul victimelor ajungând la 152.
În istoria Ighiului pe parcursul a unui secol şi jumătate numărul populaţiei a scăzut de trei ori într-un mod drastic din cauza epidemiilor şi războaielor. Din punct de vedere economic a fost un târg agrar - populaţia ocupându-se predominant cu creşterea animalelor şi cu lucrarea viilor, încă de prin secolul al XVIII-lea putându-se mândrii cu vinuri alese.
Faptul că a fost un târg cu renume în zonă este atestat şi de legea adusă în 1669, care a desfiinţat târgul, mai precis l-a interzis, deoarece "este în prejudiciul şi o piedică pentru târgul din Alba Iulia".
Ca urmare pentru societatea din târgul Ighiu în secolele XVII-XVIII este caracteristic diferenţierea în rândurile populaţiei, mai ales în ce priveşte drepturile locuitorilor, de aceea şi administrarea aşezării s-a dezvoltat într-un mod aparte, aşa cum reiese şi din statutul acesteia.